Autor: Andi-Eduard MANCIU        

      (Constantin Mitea – folclor oral)
„Caligula imperator si-a facut calul senator.
 Ceausescu, mai galant, si-a facut vaca savant.”
             
      Lenuta Petrescu s-a nascut pe 7 ianuarie 1916 (nu în 1919, cum îsi falsificase documentul de nastere pentru a parea mai tânara decât viitorul sau sot, Nicolae Ceausescu) în satul Petresti (Dâmbovita).
       • Provine dintr-o familie de tarani mijlocii care-si câstigau existenta din munca câmpului. A frecventat scoala cu o singura clasa din sat, obtinând (potrivit carnetului de note pastrat de fosta sa învatatoare) calificative sub-mediocre.
       • În clasa a IV-a ramâne repetenta, apoi, parasind locurile natale pentru Bucuresti, se angajeaza ca ucenica la o fabrica de textile din Dealul Spirii.
       • Frecventeaza Cercul cultural muncitoresc, apropiindu-se de miscarea sindicala si comunista. Activeaza în Comitetul de organizare a tineretului comunist din Capitala - Sectorul II Negru.
       • În 1937 devine membra PCR, având-o ca model de „viata si lupta revolut ionara” pe Ana Pauker.
       • În primavara lui 1939 îl cunoaste pe Nicolae Ceausescu, în contextul unei demonstratii organizate de breslele bucurestene.
       • La 13 august 1939 este aleasa „regina balului” (transformata apoi, potrivit directivelor, în „regina muncii”) la o serbare câmpeneasca organizata de muncitorimea Capitalei.
       • În timpul celui de-al doilea razboi mondial îl viziteaza, în mai multe rânduri, pe Nicolae Ceausescu (detinut politic) în lagarul de la Târgu Jiu.
       • Lenuta Petrescu si Nicolae Ceausescu se casatoresc în anii imediat urmatori razboiului, schimbându-si numele, la cererea sotului ei, din Lenuta în Elena. Au trei copii: Valentin (17/01/ 1948); Elena-Zoia (01/03/1950); Nicu (01/09/1951- 26/09/1996 la Viena).
       • Îmcepând cu anul 1944, august, Elena Ceausescu devine membra a CC al UTC în timp ce ocupa un post de laboranta.
       • Urmeaza cursurile fara frecventa ale Facultatii de Chimie Industriala a Institutului Politehnic din Bucuresti, Cursul de Reactoare Chimice a prof. Raul Mihail, absolvind în 1956 împreuna cu înca doua colege (Boiangiu si Florescu) cu calificative foarte bune. Acest curs fara frecventa a fost desfiintat la scurt timp dupa absolvirea Elenei Ceausescu.
       • În 1957 ocupa functia de cercetator stiintific în cadrul ICCHIM, iar pe 15 noiembrie 1964 preia functia de director al ICCHIM (Institutul de Cercetari Chimice)
       • În 1967 primeste titlul de „doctor inginer” în cadrul sedintei din 18 decembrie a Comisiei Superioare de Diplome, însa, diploma de doctorat semnata de rectorul Universitatii si de presedintele Comisiei de doctorat (Tudor Ionescu) o va primi abia pe 2 februarie 1970.
       • În perioada 1970-1980, având func- tia de director general al Institutului Central de Chimie, începe sa colectioneze titluri stiintifice prestigioase de la institutii de renume din lume. Desavâr- sirea carierei sale „stiintifice” este realizata prin alegerea sa, în 1974, ca membru al Academiei RSR.
       • În cadrul Conferintei Nationale a PCR din 19-21 iulie 1972, Elena Ceausescu este aleasa membra a CC al PCR, an în care a devenit si membra a Biroului Executiv al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie (al carui presedinte va fi în 1979)
       • La 29 martie 1980 este aleasa ca vice-prim-ministru al guvernului de Marea Adunare Nationala.
      
       Scandalul diplomei de doctorat – o teza fara autor
       Potrivit celor declarate de catre directorul Muzeului Universitatii Politehnice din Bucuresti, domnul Constantin Diaconescu, care detine dosarul tezei de doctorat a Elenei Ceausescu, „pe teza nu figureaza numele tovarasei Elena Ceausescu, nu figureaza numele conducatorului de teza, si nici pe rezumatul tezei de doctorat. Singurul loc unde figureaza numele dumneaei este documentatia prin care sa pornit organizarea comisiei de sus- tinere a doctoratului. Singurul loc unde avem semnatura Elenei Ceausescu este pe cotorul diplomei de doctor”.
       Tema pe baza careia a fost sustinuta lucrarea este „Polimerizarea stereotipica a izoprenului”, iar „personalitatile chimiei românesti care au fost legate de validarea tezei (8 dec 1967), au fost profesorii CD Nenitescu, Emilian Bratu, Ive Nicolescu si decanul Facultatii de Chimie de la acea vreme, Tudor Tanasescu”. (Constantin Diaconescu). Însa pe originalul diplomei de doctor, a semnat ca presedinte al comisiei de doctorat Tudor Ionescu (din 2 februarie 1970).
      
       „Doctor inginer” fara diploma
       Elena Ceausescu si-a primit titlul de doctor pe data de 8 dec 1967, prin hotarârea comisiei de doctorat, care a fost validata de catre Comisia Superioara de Diplome, sub semnatura secretarului stiintific, prof. dr. Gheorge Buzdugan, la 18 dec 1967. Asadar, pentru o perioada de trei ani, „Tovarasa”, a fost numita „doctor inginer” fara a avea însa diploma care sa-i ateste acest lucru; dar „dosarul de acordare a titlului a debutat pe 8 oct.1967 si s-a finalizat pe 12 noiembrie, cu toate validarile si actele în regula, fapt care în mod normal dureaza si astazi de câtiva ani buni”. (C. Diaconescu)
      
       Scandalul autorilor tezei dupa 1989 - nimeni nu-si asuma teza
       Dupa 1989 a izbucnit un întreg scandal, referitor la autorii sau coordonatorii tezei Elenei Ceausescu. Domnul Nicolae Hurduc, profesor al Facultatii de Chimie Industriala din Iasi, si apropiat a lui Cristofor Simionescu (unul dintre cei care au fost incriminati de plasmuirea tezei, apoi de coordonarea acesteia), ne-a confirmat ca domnul Cristofor Simionescu nu a facut parte din comisie si ca “teza a fost conceputa în cadrul ICCHIM de un grup de patru cercetatori foarte bine pregatiti profesional. De altfel, unul dintre ei a si parasit România prin 1986 (prof.dr. Osias) generând un întreg scandal la momentul respectiv. În plus, teza Elenei Ceausescu nici nu a fost sustinuta în public în cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti. Initial, a fost anuntata la o anumita ora, dupa care sala si ora au fost schimbate.”
       În alta ordine de idei, domnul Valentin Cotârta, director al Directiei de informatizare a MEC, ne informeaza ca „profesorul Sorin Rosca a semnat titlul de doctor obtinut de la Iasi de Elena Ceausescu, în calitate de decan al Facultatii de Chimie” iar „conducatorul de doctorat al Elenei Ceausescu a fost profesorul Cristofor Simionescu”, mentionând ca, de fapt a fost „o diversiune a Securitatii, care, nevrând sa murdareasca blazonul familiei, a folosit o smecherie”.
      
       O teza de la Iasi pâna la Bucuresti
       CD Nenitescu s-a opus (în calitate de decan al Fac. de Chimie Industriala UPB) elaborarii tezei Elenei Ceausescu la Bucuresti. Partidul gaseste însa si de acesta data solutia. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iasi a Academiei ICECHIM, facea cunoscut, la 20 martie 1964, ca “s-a aprobat înscrierea (Elenei Ceausescu) la aspiratura, specialitatea chimie macromoleculara. Termenul de doi ani pentru sustinerea examenelor, minim pentru candidat a început la data de 14 martie 1964”, unde Cristofor Simionescu era sef de sectie Chimie Macromoleculara (care, în mod normal, trebuia sa fie coordonatorul de doctorat si membru al comisiei). Acesta va fi faptul determinant al ruperii relatiilor celor doi academicieni CD Nenitescu si Cristofor Simionescu (memorii CD Nenitescu). Teza va fi sustinuta la Bucuresti, cu usile închise în 1967. Dupa moartea lui Nenitescu, Sorin Rosca, „in calitate de decan al facultatii (actual sef de catedra Chimie Organica la Fac. de Chimie Industriala UPB si membru al Academiei de stiinte Tehnice), va semna un duplicat al tezei de doctorat a Elenei Ceausescu”, ne-a marturisit sotia domniei lui, Sânziana Rosca).
      
       Elena Ceausescu, model de analfabetism si incultura
       Cel putin un lucru este foarte clar, Elena Ceausescu nu era în stare macar sa scrie corect, ca sa nu mai vorbim de o teza de doctorat. Din cele afirmate de Constantin Mitea, fost membru si secretar al CC, care avea în sarcina relatia cu presa a sotilor Ceausescu, era practic analfabeta, nereusind macar sa silabiseasca la nivelul clasei a II-a, rastalma cind cuvintele, mâncând litere, iar daca ar fi trebuit sa scrie ceva, depunea eforturi groaznice sa scrie cu majuscule. Se depunea o munca tiranica de câte ori ar fi trebuit sa apara la TV sau în ziare (pentru a masca acesta fatada penibila), cât si pentru a multumi pretentiile estetice din ce în ce mai absurde (exemplu: sa nu mai apara fotografiati din profil pentru a nu le iesi în relief nasul).
       Constienta de proasta sa pregatire, a încercat sa nimiceasca, parca în adins, orice se putea considera personalitate a mediului universitar românesc (astfel, le erau interzise participarile la orice simpozioane, reuniuni stiintifice, argumentând: „Sa mai stea si pe acasa! Sa lucreze, ca d-aia sunt platiti, nu sa se tina de deplasari în strainatate, la reuniuni care n-au nici un rost”). Le-a fost oprita aparitia în public a din ce în ce mai multor personalitati academice si universitare. Manifesta o ura enorma pentru Ilie Murgulescu, CD Nenitescu si Cristofor Simionescu („Sa nu-i mai vad pe astia în presa! N-au ce cauta! Sa-si vada de treaba lor. Am sa vorbesc cu cei de la CNST”).
       La o întrevedere cu ambasadorul RFG, Cristofor Simionescu va marturisi ca „Elena Ceausescu este o nulitate stiintifica”, întrebat fiind despre opinia sa cu privire la “marea savanta”; convorbirea a fost înregistrata, iar în 1976 este destituit din functia de rector al Fac. de Chimie Industriala din Iasi. Domnul Constantin Mitea ne-a împartasit un moment definitoriu pentru personalitatea Elenei Ceausescu, din experienta sa personala: „I-am prezentat o propunere a Academiei (1988), de a raspunde afirmativ unei invitatii privind participarea a trei oameni de stiinta români la un simpozion international care avea loc în Franta, pe tema „Curente iluministe în Europa secolelor XVII si XVIII”. Mi-a aruncat cât colo hârtia cu propunerea respectiva: „De ce îmi veniti mie cu asemenea prostii? Ce, trebuie sa mergem în Franta sa ne spuna ei despre luminism , când noi am fost primii în lume care am trecut la iluminarea Bucurestiului pe gaz? Asta o stie toata lumea!”
       Am putea trage concluzia ca, pe lânga încapatânarea, prostia, incultura si incapabilitatea care o defineau pe Elena Ceausescu, propaganda comunista a facut din ea cel mai mare „savant” al României, de notorietate internationala. Pe lânga aceasta, profesorii ale caror nume au fost legate în vreun fel sau altul de aceasta diploma, sunt înca în învata- mântul universitar, unii chiar detin functii de conducere.