CNSAS preia cu viteza „pe loc” dosarele pe care SRI le „preda accelerat”
 
Autor: Cosmin GUTANU     Trimite prin email aceasta stire  Tipareste aceasta stire  Adauga la favorite aceasta stire

      Înfiintat pe 7 decembrie 1999 prin Legea 187, cunoscuta drept Legea „Ticu Dumitrescu”, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) este considerat o institutie simbol pentru instaurarea democratiei în România si a fost asteptat de multi români, cu atât mai mult cu cât s-a nascut cu forcepsul, abia catre sfârsitul mandatului 1996- 2000 al Conventiei Democratice. La 8 martie 2000 a fost numit Colegiul, organul de conducere colectiva al CNSAS, care strânge laolalta personalitati desemnate de fiecare partid parlamentar, iar în iunie 2000 s-au facut primele angajari pentru corpul functionarilor publici care lucreaza propriu-zis în cele cinci directii ale CNSAS (Investigatii, Cercetare-Arhive, Resurse Umane, Relatii Publice, Economic), însumând la data înfiintarii 280 de posturi. Media de vârsta a angajatilor, selectati din peste 2 000 de candidati, era de 26 de ani, „lucru care a contat foarte mult pentru entuziasmul acelui început de drum”, ne spune directorul general si totodata primul angajat al institutiei, Meda Gavrilut.
       Conform legii, CNSAS este o autoritate publica centrala, sub controlul Parlamentului si finantata suta la suta de la Bugetul de Stat, care are ca scop deconspirarea Securitatii ca Politie Politica în perioada comunista. Modalitatile prin care CNSAS îsi îndeplineste menirea sunt: facilitarea accesului la propriul dosar de Securitate si comunicarea, fie la cererea societatii civile, partidelor politice, presei sau unor simple persoane fizice, fie din oficiu (în cazul înalilor demnitari de stat) a cazurilor de politie politica.
       Pe hârtie toate sunt bune si frumoase, doar ca în practica activitatea CNSAS a fost si este în permanenta marcata de o serie întreaga de probleme care îi diminueaza destul de consistent eficienta.
       „Rezultatele nu sunt cele asteptate”, ne marturiseste, în continuare directorul general Meda Gavrilut, într-o discutie pe care am avut-o de curând în biroul sau. „Nici noi nu suntem multumiti, dar nu avem ce face pentru ca nu depinde de noi.”
       Un prim soc în activitatea CNSAS a fost în mai 2001, când, la nici un an de la înfiin- tare, prin programul de guvernare de la vremea respectiva, a trebuit sa renuntam la 30 la suta dintre angajati, dupa ce îi selectasem si îi formasem cu grija.
       Pe urma a fost problema sediului. CNSAS nu a avut sediu. În primul an am stat cu totii în doua camere la Palatul Parlamentului. Actualul sediu central este închiriat în 2001 de la o firma israeliana.
       Dar problema cea mai mare este ca ne lipseste obiectul muncii. Nu detinem în custodia noastra decât o cantitate foarte mica de dosare. Deci, nu putem raspunde în termen de 60 de zile, conform legii, decât, sa spunem, unui zece la suta din solicitarile pe care le primim. Restul se prelungesc în functie de cei care detin dosarele: SRI, SIE si Arhivele Militare. Aici este una dintre hibele Legii 187 care stipuleaza ca fostii detinatori vor preda de îndata arhivele. Acest de îndata poate însemna si zece ani. Ca urmare abia anul acesta SRI a început sa predea sistematic dosarele. si asta nu neaparat din vina lor. Poate ei ar fi predat mai demult (desi au si ei bube în cap, nu vreau sa îi scuz). Dar noi nu am avut unde sa le depozitam. La urgenta am preluat dosare si cu portbagajul masinii.
       Halele de la Popesti- Leordeni au fost puse la dispozitia CNSAS abia în 2003, printr-un protocol cu Administratia Nationala a Rezervelor Statului, pe o perioada de trei ani, fara plata chiriei, cu conditia de a le amenaja noi si de a plati utilitatile. În prezent ele au o capacitate de depozitare de 12 km liniari de dosare (desi unitatea de masura nu ne place). În prezent lucram la un protocol pentru o a treia hala.
       Dar greul abia acum începe. Desi SRI poate declara ca a predat 4 km de dosare, noi nu putem spune ca am primit decât 200 metri liniari de la 10 martie, când s-a declans at operatiunea si pâna în prezent. Conform unui protocol semnat de noi cu SRI, la preluarea în gestiune trebuie numa- rata fila cu fila. Se stie ca prin dosare s-a mai umblat, chiar sunt destule procese pe rol din cauza asta. Nu ne putem permite sa semnam de primire pentru niste dosare care au mai putine file în realitate, decât sunt înregistrate. Am putea fi acuzati pe urma ca am umblat noi prin ele. Asadar, formularea corecta ar fi: „SRI a transferat în spatiul pus la dispozitie la Popesti-Leordeni de catre CNSAS, 4 km liniari de arhiva din care CNSAS a preluat 200 de metri.”
      
      
      

Meda Gavrilut: „nu vedem nici un fel de preocupare din partea politicienilor“.

      
       Reporter: Asadar sintagma „predare accelerata” este doar pentru presa... adica de ochii lumii ?
       Meda Gavrilut: Ritmul este destul de lent. Avem 10-15 oameni pe zi, cerceta- tori, unii cu doctorate, care fac o munca de clasa a opta: descarca dosare si numa ra file. Unde mai pui ca, din cauza prafului si a microbilor, unii s-au si îmbolnavit. Încercam în urmatoarele saptamâni sa gasim niste solutii în interiorul institutiei, dar ne-ar putea fi mult mai usor daca ele ar veni dinafara.
       Si peste toate, ca si cum nu ar fi destul, este perspectiva desfiintarii CNSAS ca institutie. Conform legii suntem înfiintati pe 6 ani cu posibilitate de prelungire. Sigur ca nimeni nu se gândeste ca s-ar putea sa nu ni se prelungeasca mandatul, dar, deocamdata, nu vedem nici un fel de preocupare din partea politicienilor în acest sens. Asa ca ne asteptam la orice.
       Reporter: Daca ar fi sa gasim vinovat i pentru aceste necazuri, pe cine credeti ca ar trebui sa incriminam?
       Meda Gavrilut: Ca orice cetatean, am o parere. Dar, ca functionar public permitet i-mi sa ma abtin de a o exprima. si structura noastra balcanica este, probabil, vinovata. Nemtii, de pilda, nu au asteptat sa vina presedintele sa spuna în CSAT serviciilor secrete sa predea arhiva. Ei au pus piciorul în prag si un an de zile au functionat fara lege. Doar pe baza faptului ca ei reprezinta societatea civila si vor sa vada dosarele. Dupa un an de zile, si-au facut si lege. si va spun sincer ca nu ne putem compara cu ei nici ca mod de organizare, nici ca numar de oameni. De aici si eficienta pe care cele doua institutii o au. De pilda, spre deosebire de noi, care dam verdictul: a facut sau nu a facut politie politica, deci alb sau negru (nu conteaza daca persoana a semnat vreo colaborare, atâta vreme cât nu i-a dat curs, raspunsul nostru este ca nu a facut politie politica), ei dau toate detaliile, deci toate nuantele intermediare.
       La noi societatea civila este înca departe de a avea atâta forta. si atunci nici noi nu ne putem bate cu morile de vânt. Va dau un exemplu: se poate întâmpla ca unii candidati la functii publice pe care noi îi verificam, sa dea informatii false. În lipsa Legii lustratiei, cine ar trebui sa îi traga de urechi? Noi în nici un caz. Cred ca aici ar trebui sa intervina societatea civila...
       Reporter: Daca tot ati adus vorba despre Legea lustratiei, aveti ceva de spus în privinta ei?
       Meda Gavrilut: Celor care lucreaza la astfel de proiecte de lege, oricine ar fi ei, as vrea sa le spun, lasând modestia deoparte, ca suntem aici la CNSAS câtiva specialisti care avem o experienta folositoare si stim multe în acest sens. Din pa- cate, pâna acum nimeni nu ne-a solicitat.
       Reporter: În finalul discutiei noastre, pe care va multumesc ca mi-ati acordat-o, daca mai aveti ceva de adaugat, va rog s-o faceti.
       Meda Gavrilut: Vreau sa amintesc tuturor cititorilor dumneavoastra ca este important ca perioada în care în România destinele oamenilor erau controlate brutal de Securitate sa nu ramâna o simpla fila din cartea de istorie, pe care elevii sa o citeasca sau nu. Ei trebuie sa aiba posibilitatea sa vada pe viu ce s-a întâmplat cu parintii sau bunicii lor si cum le-a afectat acest lucru propriul destin sau destinul familiei din care fac parte. Poate unii au suferit pierderi ireparabile, poate au fost nevoiti sa plece din tara. Cazuri sunt multe si doar având acces la ele, le putem cunoas te si ne putem feri pe viitor de experient e similare.

Tipareste aceasta stire