CNSAS preia cu viteza „pe loc” dosarele pe care SRI le „preda accelerat”
Înfiintat pe 7 decembrie
1999 prin Legea 187,
cunoscuta drept Legea
„Ticu Dumitrescu”, Consiliul
National pentru Studierea
Arhivelor Securitatii
(CNSAS) este considerat
o institutie simbol pentru
instaurarea democratiei în
România si a fost asteptat
de multi români, cu atât
mai mult cu cât s-a nascut
cu forcepsul, abia catre
sfârsitul mandatului 1996-
2000 al Conventiei Democratice.
La 8 martie 2000 a
fost numit Colegiul, organul
de conducere colectiva
al CNSAS, care strânge
laolalta personalitati desemnate
de fiecare partid
parlamentar, iar în iunie
2000 s-au facut primele
angajari pentru corpul functionarilor publici
care lucreaza propriu-zis în cele cinci directii
ale CNSAS (Investigatii, Cercetare-Arhive,
Resurse Umane, Relatii Publice, Economic),
însumând la data înfiintarii 280 de posturi.
Media de vârsta a angajatilor, selectati din
peste 2 000 de candidati, era de 26 de ani,
„lucru care a contat foarte mult pentru
entuziasmul acelui început de drum”, ne
spune directorul general si totodata primul
angajat al institutiei, Meda Gavrilut. Reporter: Asadar sintagma „predare accelerata” este doar pentru presa... adica de ochii lumii ? Meda Gavrilut: Ritmul este destul de lent. Avem 10-15 oameni pe zi, cerceta- tori, unii cu doctorate, care fac o munca de clasa a opta: descarca dosare si numa ra file. Unde mai pui ca, din cauza prafului si a microbilor, unii s-au si îmbolnavit. Încercam în urmatoarele saptamâni sa gasim niste solutii în interiorul institutiei, dar ne-ar putea fi mult mai usor daca ele ar veni dinafara. Si peste toate, ca si cum nu ar fi destul, este perspectiva desfiintarii CNSAS ca institutie. Conform legii suntem înfiintati pe 6 ani cu posibilitate de prelungire. Sigur ca nimeni nu se gândeste ca s-ar putea sa nu ni se prelungeasca mandatul, dar, deocamdata, nu vedem nici un fel de preocupare din partea politicienilor în acest sens. Asa ca ne asteptam la orice. Reporter: Daca ar fi sa gasim vinovat i pentru aceste necazuri, pe cine credeti ca ar trebui sa incriminam? Meda Gavrilut: Ca orice cetatean, am o parere. Dar, ca functionar public permitet i-mi sa ma abtin de a o exprima. si structura noastra balcanica este, probabil, vinovata. Nemtii, de pilda, nu au asteptat sa vina presedintele sa spuna în CSAT serviciilor secrete sa predea arhiva. Ei au pus piciorul în prag si un an de zile au functionat fara lege. Doar pe baza faptului ca ei reprezinta societatea civila si vor sa vada dosarele. Dupa un an de zile, si-au facut si lege. si va spun sincer ca nu ne putem compara cu ei nici ca mod de organizare, nici ca numar de oameni. De aici si eficienta pe care cele doua institutii o au. De pilda, spre deosebire de noi, care dam verdictul: a facut sau nu a facut politie politica, deci alb sau negru (nu conteaza daca persoana a semnat vreo colaborare, atâta vreme cât nu i-a dat curs, raspunsul nostru este ca nu a facut politie politica), ei dau toate detaliile, deci toate nuantele intermediare. La noi societatea civila este înca departe de a avea atâta forta. si atunci nici noi nu ne putem bate cu morile de vânt. Va dau un exemplu: se poate întâmpla ca unii candidati la functii publice pe care noi îi verificam, sa dea informatii false. În lipsa Legii lustratiei, cine ar trebui sa îi traga de urechi? Noi în nici un caz. Cred ca aici ar trebui sa intervina societatea civila... Reporter: Daca tot ati adus vorba despre Legea lustratiei, aveti ceva de spus în privinta ei? Meda Gavrilut: Celor care lucreaza la astfel de proiecte de lege, oricine ar fi ei, as vrea sa le spun, lasând modestia deoparte, ca suntem aici la CNSAS câtiva specialisti care avem o experienta folositoare si stim multe în acest sens. Din pa- cate, pâna acum nimeni nu ne-a solicitat. Reporter: În finalul discutiei noastre, pe care va multumesc ca mi-ati acordat-o, daca mai aveti ceva de adaugat, va rog s-o faceti. Meda Gavrilut: Vreau sa amintesc tuturor cititorilor dumneavoastra ca este important ca perioada în care în România destinele oamenilor erau controlate brutal de Securitate sa nu ramâna o simpla fila din cartea de istorie, pe care elevii sa o citeasca sau nu. Ei trebuie sa aiba posibilitatea sa vada pe viu ce s-a întâmplat cu parintii sau bunicii lor si cum le-a afectat acest lucru propriul destin sau destinul familiei din care fac parte. Poate unii au suferit pierderi ireparabile, poate au fost nevoiti sa plece din tara. Cazuri sunt multe si doar având acces la ele, le putem cunoas te si ne putem feri pe viitor de experient e similare. |